Candidații la funcția de procuror european susțin, marți, interviul. Horodniceanu și Bulancea, pe listă

Candidații la funcția de procuror european susțin, marți, interviul. Horodniceanu și Bulancea, pe listă
Publicat: 07/07/2019, 12:35

Potrivit unui anunț al Ministerului Justiției, cei opt magistrați care și-au depus candidatura pentru funcția de procuror european sunt: Borcoman Cătălin-Laurențiu, Bulancea Marius Bogdan (procuror de la DNA), Dumitresc Constantin Claudiu, Ecedi Stoisavlevici Laura, Horodniceanu Daniel – Constantin (fost șef DIICOT), Hach Elena (cu condiția depunerii unor înscrisuri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cel mai târziu până la data susținerii interviului), Nolden Nicoleta și Radu Răzvan – Horațiu.

Toți cei menționați sunt procurori, cu excepția Nicoletei Nolden, care este judecător la Curtea de Apel București.

„Candidații selectați vor susține interviul în fața comisiei de selecție prezidată de ministrul justiției care va avea loc în data de 9 iulie 2019, începând cu ora 10.00 la sediul Ministerului Justiției din București, Str. Apolodor nr.17, sector 5.
Candidații se vor prezenta la interviu în ordine alfabetică”, se mai arată în anunțul Ministerului.

Interviurile vor fi transmise în direct, audio-video, pe pagina de internet a Ministerului Justiției. Interviul are o durată de maximum 45 de minute/candidat.

Parchetul European (EPPO) va fi un parchet european independent responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE și a complicilor acestora. Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului (1) privind EPPO a intrat în vigoare la 20 noiembrie 2017. În conformitate cu articolul 120 din respectivul regulament, EPPO își va începe activitatea în urma unei decizii a Comisiei, odată ce acesta va fi înființat, dar nu mai devreme de 3 ani de la data intrării în vigoare a Regulamentului privind EPPO.

Biroul Parchetului Public European ar urma să își înceapă activitatea până la sfârșitul anului 2020.

Concursul pentru ocuparea funcției de șef al Parchetului European este în plină desfășurare, iar Laura Codruța Kovesi se află printre favorite.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×